Noutăți

Ora planetei 2014

În data de 29 martie 2014, elevii Colegiului Financiar-Bancar din municipiul Chișinău au participat în cadrul evenimentului ”Ora Planetei”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova în incinta Grădinii Botanice din mun. Chișinău. Aceștia au hotărît să nu se limiteze numai la prezență ci să contribuie la evenimentul propriu-zis prin intermediul unui flashmob cu care s-au clasat pe locul III. Considerăm evenimentul mai sus menționat unul demn de toată atenția societății, acest lucru datorîndu-se problemelor mondiale pe care le evocă. Grija de planetă este un lux pe care sîntem obligați să ni-l permitem.

Ministerul mediului vă aduce sincere mulţumiri pentru implicarea activă în organizarea şi desfăşurarea acţiunii ORA PLANETEI 2014.

Îmi exprim convingerea că relaţiile dintre Ministerul Mediului şi Colegiul Financiar-Bancar vor fi în continuă ascensiune, aducând un aport considerabil la educarea tinerei  gineraţii  în vederea utilizării raţionale a surselor de energie şi conştientizarea importanţei mediului înconjurător.

Cu deosebit respect, Gheoghe Şalaru, ministru.

   

Comentarii la subiect: